Români

Titluri:
1. Domnitor
2. Consilier
3. Ban
4. Duce
5. Conte
6. Cavaler
7. Diplomat
8. Bătrân

În anii medievali, România era formată din 3 provincii care purtau denumirile: Moldova, Transilvania respectiv Valachia. Ele a fost unite prima oară de către Mihai Viteazul în anul 1600, dar doar pentru o perioadă scurtă. După moartea Banului Olteniei la mai putin de un an după aceasta, ele au fost din nou separate urmând a fi din nou unite, initial fiind vorba doar de Moldova si Valachia in anul 1859 prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor comun, iar la 1 Decembrie 1918 se alătură şi Transilvania formând Mare Unire din 1918.

Franci

Titluri:

Francii sau poporul francez au fost o confederaţie mereu schimbătoare de triburi germanice din vest care erau împarţiţi in franci Salianezi, care trăiau lângă mare şi franci Ripuarieni care trăiau lângă Rhin. Francii au apărut prima oară în istorie în jurul anului 260. Câteodată, francii se aliau cu triburi care nu vorbeau aceeaşi limbă, cum ar fii Frisarienii sau ocazional cu saxonii. Ei nu erau original grupaţi într-un singur trib ci, ca şi cu alţi barbari, aparţineau unor grupuri mai mici care se alăturau confederaţiilor mereu schimbătoare. Majoritatea francilor trăiau la graniţele din nord a rinului aproape de insula Batavorum în regiunea Panegyrici Latini numită “Francia”. Ei au înlocuit incet Batavianii de pe pământurile native şi, după spusele lui Ammianus Marcellinus, şi-au extins teritoriul pe pământ Roman la delta Scheldt-ului, unde Salianii au blocat transporturile de grâu pentru armatele romane. Familia Merovingian a unit toţi francii si galii şi a inceput să îşi extindă influenţa în alte teritorii până o nouă dinastie numită Carolingieni au preluat controlul şi au cucerit o mare parte a Europei de vest. Locaţia Franciei a fost mutată pînă în jurul anului 1000 când a ajuns să fie numită Franţa. Dar o mare parte din franci trăiau şi în Francia de est, care mai târziu au creeat Germania. Din cauza numelui, francii au fost incorect asociaţi cu franţa in loc de Germania sau Olanda.

Germani

Titluri
1. Împărat
2. Recks(Rege)
3. Baron
4. Graf
5. Hersog
6. Markgraf
7. Vikont
8. Delegat (diplomat)

Germanii au fost un popor creat de francii din est in secolul al 9-lea. După creştinizare, organizaţia superioară a Bisericii Catolice Romane a ajutat expansiunea germană cu sacrificiul slavilor, rezultând Drang nach Osten-ul german. În acelaşi timp, inovaţiile navale au condus germanii la o dominaţie a comerţului în Marea Baltică. Pe rutele de comerţ, zonele de comerţ Hanseatice au devenit centre a Germaniei unde legea urbană germană (Stadtrecht) a fost promovată de prezenţa mare, şi relativ bogată a populaţiei germanice şi influenţa sa. Asta înseamnă că poporul care azi îl considerăm german au colonizat până la Bergen (Norvegia), Stockholm (Suedia), şi Vyborg (acum în Rusia). În acelaşi timp, este important de ştiut că liga Hanseatică nu era strict Germanică în sensul etnic. Multe oraşe care s-au alăturat ligii erau din afara Imperiului Roman de Răsărit, care nu era nici pe departe în întregime germanic nici el. De abia la sfârşitul secolulul al 15-lea Imperiul German ajunge să se numească Imperiul Roman de Răsărit a Germaniei, care nici atunci nu era exclusiv german. Războiul de Treizeci de Ani, o serie de conflicte luptate în mare parte în Germania, a confirmat despărţirea Imperiului Roman de Răsărit şi Războaiele Napoleonice i-au dat lovitura finală.

Goţi

Titles
1. Emperor
2. Recks(King)
3. Baron
4. Graf
5. Hersog
6. Markgraf
7. Vikont
8. Delegate (diplomat)


  The only written source for early Gothic history is Jordanes' Getica (finished in 551) a condensation of the lost twelve-volume history of the Goths written in Italy by Cassiodorus around 530. Jordanes may not even have had the work at hand to consult from, and this early information should be treated with caution. Cassiodorus was well placed to write of Goths, for he was an essential minister of Theodoric the Great, who apparently had heard some of the Gothic songs that told of their traditional origins. Several historians, including Peter Heather and Michael Kulikowski, argue that Jordanes' Getica presents a fictional genealogy of Theodoric and fictional history of the Goths for ancient propaganda purposes, and cast doubt on the Scandinavian origin, on the supposed royal dynasties, and on the supposed 4th-Century Kingdom of Ermaneric. Other major sources for later Gothic history include Ammianus Marcellinus' Historiae, mentioning Gothic involvement in the civil war between emperors Procopius and Valens of 365 C.E. and recounting the Gothic refugee crisis and revolt of 376-382 C.E. and Procopius' de bello gothico, describing the Gothic War of 535-552 C.E.. According to Jordanes, the Goths originated in Scandinavia (Scandza). Their more specific place of origin was most likely Gotland or possibly Götaland in present day Sweden. They would have become separated from related tribes, the Gutar (Gotlanders) and perhaps the Götar (Geats, referred to as Gautigoths and Ostrogoths by Jordanes), who are sometimes included in the term Goths in about the 1st century (but the Gutasaga leaves open the possibility of prolonged contact). They migrated south-east along the Vistula during the 3rd century (Jordanes' Gothiscandza; see Wielbark culture), settling in Scythia, which they called Oium "waterlands", from the 3rd century (see Chernyakhov culture). According to the legendary account of the Hervarar Saga, the capital of this kingdom was Árheimar, at the Dniepr. One of the floor mosaics excavated at the Great Palace of Constantinople and dated to the reign of Justinian I. It is presumed to represent a conquered Gothic king. Though many of the fighting nomads who followed them were to prove more bloody, the Goths were feared because the captives they took in battle were sacrificed to their god of war, Tyz, and the captured arms hung in trees as a token-offering. Their kings and priests came from a separate aristocracy[citation needed] and their mythic kings of ancient times were honored as gods. In the 3rd century, the Goths split into at least two groups, the Thervingi, and the Greuthungi. The Thervingi launched one of the first major "barbarian" invasions of the Roman Empire from 263, sacking Byzantium in 267, A year later, they suffered a devastating defeat at the Battle of Naissus and were driven back across the Danube River by 271. This group then settled north of the Danube and established an independent kingdom centered on the abandoned Roman province of Dacia. Both the Greuthungi and Thervingi became heavily Romanized during the 4th century by the influence of trade with the Byzantines, and by their membership in a military covenant centered in Byzantium to assist each other militarily. They converted to Arianism during this time. Hunnic domination of the Ostrogoth kingdom began in the 370s, and under pressure of the Huns, Therving king Fritigern in 376 asked the Eastern Roman Emperor Valens to be allowed to settle with his people on the south bank of the Danube. Valens permitted this, and even helped the Goths cross the river, probably at the fortress of Durostorum, but following a famine the Gothic War (376-382) erupted, and Valens was killed at the Battle of Adrianople. The Visigoths under Alaric I sacked Rome in 410. Honorius granted the Visigoths Aquitania, where they defeated the Vandals and by 475 ruled most of the Iberian peninsula. The Ostrogoths in the meantime freed themselves of government of the Huns following the Battle of Nedao in 454. At the behest of emperor Zeno, Theoderic the Great from 488 conquered all of Italy. The Goths were briefly reunited under one crown in the early sixth century under Theodoric the Great, who became regent of the Visigothic kingdom following the death of Alaric II at the Battle of Vouillé in 507. Procopius, writing at this time, interpreted the name Visigoth to mean "western Goths", and the name Ostrogoth as "eastern Goth" which corresponded to the current distribution of the Gothic realms. The Ostrogothic kingdom persisted until 553 under Teia, when Italy briefly fell back under Byzantine control, until the conquest of the Langobards in 568. The Visigothic kingdom lasted longer, until 711 under Roderic, when it had to yield to the Umayyad invasion of Andalusia.

Bizantini

Titles

1. Vasilevs(emperor)
2. Vasileopatre
3. Kesar
4. Sevastokrator
5. Kastrofilaks
6. Magister(diplomat)
7. Protosevast
8. Despot


  The Byzantine Empire or Byzantium is the term conventionally used since the 19th century to describe the Greek-speaking Roman Empire of the Middle Ages, centered around its capital of Constantinople. The Empire is also known as the Eastern Roman Empire, although this name is more commonly used when referring to the time before the fall of the Western Roman Empire. During much of its history it was known to many of its Western contemporaries as the Empire of the Greeks because of the dominance of Greek language, culture and population. To its inhabitants, the Empire was simply the Roman Empire and its emperors continued the unbroken succession of Roman emperors. In the Islamic world it was known primarily as روم‎ (Rûm). There is no consensus on exactly when the Byzantine period of Roman history began. Many consider Emperor Constantine I (reigned 306–337) to be the first "Byzantine Emperor". It was he who moved the imperial capital in 330 from Rome to Byzantium, refounded as Constantinople, or Nova Roma ("New Rome"). Some date the beginnings of the Empire to the reign of Theodosius I (379–395) and Christianity's official supplanting of the pagan Roman religion, or following his death in 395, when the political division between East and West became permanent. Others place it yet later in 476, when Romulus Augustulus, traditionally considered the last western Emperor, was deposed, thus leaving sole imperial authority with the emperor in the Greek East. Others point to the reorganization of the empire in the time of Heraclius (ca. 620) when Latin titles and usages were officially replaced with Greek versions. In any case, the changeover was gradual and by 330, when Constantine inaugurated his new capital, the process of Hellenization and increasing Christianization was already under way. The Empire is generally considered to have ended after the fall of Constantinople to the Ottoman Turks in 1453, although Greek rule continued over areas of the Empire's territory for several more years, until the fall of Mystras in 1460 and Trebizond in 1461.

Britoni

Titluri
1. Împărat
2. Recks(Rege)
3. Baron
4. Graf
5. Hersog
6. Markgraf
7. Vikont
8. Delegat(diplomat)

După retragerea legiunilor romane în jurul anului 400 î.e.n, Insulele Britanice au căzut în o era întunecată. Cultura romano-britanică a dispărut aproape instantaneu după o serie de invazii barbare. Celţii au venit din Irlanda (un trib de celţi numiti Scotti au dat numele Scotiei). Saxonii au venit din părţile Germane, Frisienii au venit din Olanda şi Juţii au venit din zona unde azi se află Danemarca. Până în anul 600 î.e.n, majoritatea teritoriului era controlat de Saxoni. Până în anul 800 e.n numai Scoţia si Cornwall de vest au mai rămas teritorii celtice. Noii locuitori erau Anglo-Saxonii. Ei şi-au numit pământul Anglia. În 865 pacea a fost deranjată în Anglia – Vikingii danezi care atacaseră Franţa şi Germania şi care acum îşi întorseseră privirea spre insule. Majoritatea regatelor Anglo-Saxoane cad sau capituleaza şi numai unul rămâne – tărâmul de vest al Saxonilor, condus de Alfred şi salvat de moralul şi experienta mare a armatei, dobândită de-a lungul anilor. În 954, după mulţi ani de dominaţie daneză asupra insulelor, ultimul rege Viking a fost înfrânt şi Anglia a fost unita pentru prima oară sub un singur rege. În 1066 a fost o luptă pentru tronul Angliei care a luat sfârşit când William a luat controlul asupra Angliei.

Arabi

Titluri:
1. Calif
2. Magrib calif
3. Rege
4. Vesire
5. Sheih
6. Sanjack bei
7. Ulemi
8. Beduin

Săpăturile arheologice arată că au existat rute de comerţ între Yemen şi Africa. Se suspectează că înainte de 1000 î.e.n Arabia a fost divizionată în zone – Sheba şi Himyar. Arabia era aproape imposibil de cucerit datorită zonei naturale care o proteja – deşertul. În 24 î.e.n Roma a invadat Arabia dar s-au retras repede ţinând Hejaz pentru mult timp. În secolul al 7-lea, după ce Mohamed stabilise religia Musulmană, peninsula a fost unită pentru o perioadă scurtă. Descendenţii săi au ajutat la oprirea luptei între naţiunile arabe şi au cucerit pământuri noi. Acestea erau Africa de Nord, Asia, Spania şi sudul Franţei unde au fost opriţi de conducătorul francez Charles Martel in 732 şi în est de Bizantini în 750. Expansiunea teritorială mare a arabilor musulmani a făcut necesară mutarea tronului Califului de la Medina la Damask. O sectă numită Karmathieni au încercat să reunească naţiunile dar în secolul 11 anarhia domina încă o dată. Mulţi ani de război trecuseră între Europa creştină şi Arabii musulmai până în 1853 când au semnat un tratat cu Anglia pentru a nu ataca navele lor şi pentru recunoaşterea Angliei ca puterea superioară în Golful Persic.

Lituanieni

Titluri:
1. Împărat
2. Rege
3. Mare Duce
4. Duce
5. Hersog
6. Conte
7. Burgomaster
8. Bătrân

Lituania a fost prima oară menţionată în 1009, a format un stat în jurul anului 1183 şi a devenit un imperiu puternic în secolul al 14-lea. A supravieţuit şi dobândit putere din luptele cu cavalerii teutoni, ajutaţi de aproape toată Europa catolica, hoardele Tatare şi Rusia Muscovită.

În 1386, nobilii polonezi au ales un conducător păgân pentru Lituania – Jogaila (Jagiello), Rege a Poloniei, care a fost creştinat atunci. A convertit Lituania la creştinătate un an mai târziu. Aceasta a pus fundaţia pentru viitoarea alianţă dintre Polonia si Lituania. Succesorii lui Jogaila au continuat să extindă infulenţa politică pe tot parcursul secolului al 15-lea.

La sfârşitul erelor mijlocii, aproape toate Europa centrală era condusă de o dinastie cu origine lituaneană – Jagiellonenii. Pământul celor trei fraţi jagiellioneieni (Wadislas, regele Bohemiei şi a Ungariei; John Albert, regele Poloniei; Alexander, Marele Duce al Lituaniei) au format un sistem politic Jagiellionian care a existat din 1492 până in 1526.

Ruşi

Titluri:
1. Ţar
2. Rege
3. Mare Duce
4. Duce
5. Prinţ
6. Hersog
7. Conte
8. Bătrân

Istoria rusiei începe cu Slavii de Est. Primul stat est slavic, Kievan Rus’, a adoptat creştinătatea de la imperiul Bizantin în 998, începând sintetizarea culturilor bizantine şi slavice care or să definească cultura rusească pentru următorul mileniu. Kievan Rus’ a fost dezagregat, a cedat într-un final invadatorilor mongoli în anii 1230. În acest timp mai mulţi magnaţi regionali, în special Novgorod şi Pskov, au luptat pentru a moştenii succesiunea culturală şi politică a Kievan Rus’